CES 2014: Toshiba introduce primele panouri 4K în notebook-uri de vârf

de: Alexandru Puiu
08 01. 2014

Dacă noile notebook-uri de la reprezintă o indicaţie pentru ceea ce urmează, lupta în panouri 4K s-a mutat de la TV-uri la laptopuri.

În cadrul târgului de tehnologie de la Las Vegas de anul acesta, sunt la mare căutare. Deoarece, cu un pic de efort, conţinutul 4K va intra la un anumit moment în mainstream, Toshiba s-a gândit să grabească un pic acest trend prin intermediul unor notebook-uri. Dedicate desigur profesioniştilor care au nevoie de o asemenea densitate de pixeli, noile sisteme preinstalate cu Windows 8.1 sunt construite în jurul unor panouri de 15,6 inci cu o rezoluţie nativă de 3840 x 2160. Respectivele ecrane au o densitate de 282 PPI şi sunt calibrare din fabrică pentru a afişa cele mai naturale şi corecte culori.

Disponibile de la mijlocul lui 2014, noile creaţii Toshiba compatibile 4K poartă numele de Tecra W50 şi Satellite P50t. În ceea ce priveşte display-ul folosit în fiecare caz, deşi la prima vedere ar putea părea identic, merită reţinut că P50t este şi sensibil la atingere spre deosebire de noul Tecra. Pe lângă un monitor de invidiat, Tecra W50 va avea cele mai noi procesoare Intel Core i generaţia a patra şi o placă video NVIDIA Quadro K2100M cu 2GB de memorie dedicată. Acest sistem este gândit ca o staţie de lucru portabilă certificată pentru SolidWorks şi AutoCAD. Satellite P50t va include de asemenea procesoare de ultimă generaţie de la Intel, dar se va rezuma la GPU-uri recente din seria GeForce, nu Quadro.

Deşi nu avem încă nişte preţuri pentru aceste modele cu panouri 4K, având în vedere că un MacBook Pro de 15 inci cu o rezoluţie nativă de 2880 x 1800 costă 2000 de dolari, creaţiile celor de la Toshiba nu au cum să fie mai ieftine.